CONTRACT
de comercializare a pachetului de servicii de călătorie
Nr. _____ / _____

    Părţile contractante:

SC CAMIAN CENTER SRL, cu sediul social in Suceava, Str. Traian Taranu, punct de lucru Suceava, Str. Vasile Alecsandri Nr.6, înregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J33/305/2005, avand C.U.I. 17326339, titulara a Licentei de turism nr. 2431/2021 pentru Agentia de Turism LUCA TOUR, agenție de turism organizatoare si intermediara, tel 0726 455 455, mail office@lucatour.ro reprezentata prin Luca Mihaela, in calitate de Administrator si Luca Andrei Vladut, Manager in turism, denumita in continuare Agentie,    
şi 
Călătorul/reprezentantul călătorului d-na/ dl _____ cu domiciliul in _____ tel _____ mail _____, C.I.seria/nr _____ denumit in continuare Călător (titular de contract), au convenit la încheierea prezentului contract:

  1. Obiectul contractului

 Obiectul contractului îl constituie vânzarea de către Agenţie a pachetului de servicii de călătorie sau a serviciilor de călătorie asociate, înscris în bonul de comanda, voucher, bilet de odihnă, tratament, bilet de excursie sau alt înscris anexat prezentului contract şi eliberarea documentelor de plată şi călătorie.

2.   Informaţii precontractuale  

2.1. Călătorul declară că, înainte de semnarea prezentului contract, Agenția i-a furnizat principalele informații precontractuale privind serviciile care urmează a fi achiziționate, inclusiv prin intermediul site-ul Agenției, prin alte mijloace de comunicare electronică (e-mail), sau prin afișajele din Agenții, cum ar fi: destinația, itinerariul, perioada călătoriei, numărul de nopți incluse, mijloacele de transport, locurile, datele şi orele aproximative de plecare şi de întoarcere ale mijlocului de transport, ore care nu sunt garantate, existând posibilitatea modificării acestora și/sau comasării unor zboruri (escale) din cauza neîntrunirii numărului minim de persoane, duratele şi locurile opririlor intermediare şi ale legăturilor de transport în cazul în care sunt stabilite, locația, principalele caracteristici și, după caz, categoria turistică a unităților de cazare conform normelor din ţara de destinaţie și serviciile de masă oferite, excursii și alte servicii incluse în pachet, limba în care vor fi furnizate alte servicii turistice, datele de contact ale agenției de turism organizatoare/intermediară, prețul total al pachetului, inclusiv comisioanele, penalitățile de încetare sau alte costuri suplimentare, modalitățile de plată, numărul minim de persoane necesar pentru ca serviciile din pachet să poată fi executate, respectiv 75% din capacitatea mijlocului de transport și termenul pentru posibila anulare din acest motiv, informații pentru persoane cu mobilitate redusă,  informaţii care să permită părinţilor stabilirea unui contact direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul cazării copilului, pentru călătoriile minorilor neînsoţiţi de părinţi, informații generale despre regimul vizelor și pașapoartelor și informații referitoare la formalitățile legate de sănătate în țara de destinație, informații privind posibilitatea Călătorului de a înceta contractul oricând înainte de începerea executării pachetului cu plata unei penalităţi de încetare corespunzătoare sau, după caz, a penalităţilor de încetare standardizate solicitate de Agenție și informații privind asigurarea facultativă sau obligatorie care sa acopere costurile încetării contractului de către călător sau costurile de asistență, inclusiv taxele de repatriere, în caz de accident, de boala sau de deces.  
2.2.  Călătorul  declară că a primit  formularul cu informațiile standard (Anexa 1), înainte de semnarea prezentului prezentului  contract.
2.3.  Informarea este considerată îndeplinită dacă Călătorul a primit toate informațiile de la art. 2.1. pe un suport durabil (printate, email, site www.lucatour.ro)
2.4.  Informaţiile precontractuale furnizate Călătorului cu privire la serviciile de călătorie, respectiv destinația, itinerariul, perioada călătoriei, numărul de nopți incluse, mijloacele de transport, locurile, datele şi orele de plecare şi de întoarcere, categoria turistică a unităților de cazare și serviciile de masă, alte servicii incluse în pachet, limba în care vor fi furnizate alte servicii turistice, informații pentru persoane cu mobilitate redusă, prețul total al pachetului, modalitățile de plată, numărul minim de persoane necesar, informații privind posibilitatea Călătorului de a înceta contractul oricând înainte de începerea executării pachetului cu plata unei penalităţi de încetare, sunt parte integrantă a contractului privind pachetul de servicii de călătorie şi nu pot fi modificate decât prin acordul explicit al părţilor contractante.

3.  Încheierea și durata contractului

3.1. Contractul se încheie, după caz, în momentul semnării lui de către călător, sau în momentul acceptării condițiilor contractuale de servicii de călătorie, în cazul celui achiziționat prin mijloace electronice: e-mail sau online.
3.2. În cazul achiziționării pachetului prin mijloace electronice, condițiile contractuale de servicii de călătorie se consideră acceptate astfel:
       3.2.1. prin transmiterea către Agenție a unui mesaj electronic de pe adresa de e-mail declarată de călător ca adresă de corespondență/contact;
       3.2.2. prin exprimarea acordului pentru încheierea contractului atunci când rezervarea se face online; 
     3.2.3.prin achitarea parțială sau integrală de către călător a contravalorii pachetului de servicii.
3.3. Conform Regulamentului (UE) 2016/679 cu privire la protectia datelor cu caracter personal, este necesar ca titularul de contract să dea o  ”Declaraţie de consimțământ privind prelucrarea datelor personale”din Anexa2.
3.4. Contractul încetează de drept odată cu finalizarea prestării efective a pachetului de servicii de călătorie înscris în documentele de călătorie. 
3.5. Informațiile privind statele pe teritoriul cărora, la data încheierii prezentului contract, este decretată stare de urgență ori când Ministerul Afacerilor Externe din România a formulat alerte de călătorie, sub formă de avertismente sau atenționări, sunt publice si pot fi consultate de către Călător accesând www.mae.ro/travel-alerts, înainte de a face rezervarea. 

4. Preţul contractului şi modalităţi de plată  

4.1. Preţul contractului se compune din costul serviciilor de călătorie efective, comisionul Agenţiei şi TVA. Dacă preţul nu este specificat în prezentul contract, atunci acesta este specificat în bonul de comandă, alte documente de călătorie sau pe factură. 
4.2. La încheierea contractului se percepe un avans conform fiecărei oferte sau conform termenelor de plata indicate pe factura sau bon de comanda sau, după caz, plata integrală a contravalorii pachetului de servicii de călătorie.
4.3.In cazul in care oferta nu este confirmata de catre organizator avansul va fi returnat integral in 5 zile lucratoare.
4.4. Plățile se vor face conform datelor scadente de pe factură.
4.5. Facturarea și plata serviciilor de călătorie interne se vor efectua în LEI.
4.6. Plata serviciilor de călătorie externe aferente contractului se poate efectua într-o singură monedă, în valuta specificată în contract sau în LEI la cursul de vânzare din ziua plății comunicat de Banca Națională a României, conform art. 290 alin. 2 Cod Fiscal.
4.7. Depasirea termenului de plata a avansului sau a valorii integrale, după caz, determina încetarea prezentului contract concomitent cu anularea rezervării turistice pe motiv de neplată.
4.8. În cazul în care călătorul, care a contractat un pachet de servicii de călătorie pentru care a achitat deja un avans nu mai achită, în termenele specificate pe factură sau în bonul de comandă, ratele aferente sau restul de plată, contractul se consideră încetat de drept, iar Agenţia are dreptul de a anula rezervările efectuate în beneficiul călătorului cu reţinerea din avans a penalităților prevăzute la art. 7. Diferența, dacă există, se va rambursa călătorului.

5.  Drepturile şi obligaţiile Agenţiei

5.1. Agenţia se obligă să furnizeze călătorului toate informațiile prevăzute la pct.2.1. din prezentul contract.
5.2. Înainte de începerea executării pachetului, Agenția își rezervă dreptul de a modifica în mod unilateral clauzele nesemnificative ale contractului, cu excepția preţului acestuia, cu informarea călătorului pe un suport durabil.
5.3. În cazul în care, înainte de începerea executării pachetului, Agenția este constrânsă să modifice semnificativ oricare dintre principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie (destinația, itinerariul, perioada călătoriei, numărul de nopți incluse, mijloacele de transport, locurile, datele şi orele aproximative de plecare şi de întoarcere ale mijlocului de transport, duratele şi locurile opririlor intermediare şi ale legăturilor de transport în cazul în care sunt stabilite, locația, principalele caracteristici și, după caz, categoria turistică a unităților de cazare conform normelor din ţara de destinaţie și serviciile de masă oferite, excursii și alte servicii incluse în pachet, limba în care vor fi furnizate alte servicii turistice) sau nu poate îndeplini cerinţele speciale ale călătorului pe care le-a acceptat, are obligația de a informa călătorul, fără întârzieri nejustificate, pe un suport durabil, despre posibilitatea de a accepta modificările sau de a înceta contractul fără penalități de încetare și despre consecințele lipsei răspunsului în termenul de 5 zile. Schimbarea locului de cazare se consideră modificare semnificativă a contractului, iar Agenția va oferi cea mai apropiată variantă din locația respectivă de o calitate echivalentă sau superioară. 
5.4. În cazul achiziţionării unui pachet de servicii de călătorie având în componenţă şi asigurarea transportului pe cale aeriană, Agenţia nu este răspunzătoare pentru decolarea/aterizarea avioanelor la o altă oră decât cea înscrisă în programul de călătorie. Pentru întârzieri, compania aeriană este obligată să asiste călătorii conform Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor. 
5.5. În cazul pachetelor de servicii de călătorie care includ și transport, ziua de plecare şi ziua de sosire nu sunt considerate zile turistice, acestea fiind destinate transportului
5.6. În situaţia achiziţionării unui produs de tip croazieră, linia de croazieră poate modifica, din motive ce ţin de siguranţa navigării, numărul cabinei şi locaţia acesteia pe punţi (o punte inferioară, una superioară, mai spre pupa sau spre prova etc.), doar cu o cabină de aceeaşi categorie ca cea rezervată iniţial, caz în care călătorul nu va fi despăgubit în niciun mod având în vedere că este vorba de acelaşi tip de cabină ca şi cel rezervat. 
5.7. Agenţia poate modifica preţul contractului în sensul majorării acestuia, numai dacă modificarea are loc ca urmare a variaţiilor costurilor de transport, a nivelului taxelor sau al comisioanelor aplicabile serviciilor de călătorie incluse in contract, inclusiv taxele turistice, taxele de aterizare sau comisioanele de îmbarcare sau debarcare în porturi şi aeroporturi, ori a cursului de schimb valutar relevant pentru pachetul respectiv și numai după trimiterea unei notificări, însoțită de o justificare a creșterii respective și de modul de calcul, pe un suport durabil, cu cel puțin 20 de zile înainte de începerea executării pachetului. Dacă creșterea preţului depășește 8% din prețul total al pachetului, Călătorul are opțiunea de a accepta modificarea propusă sau de a înceta contractul fără penalități.
5.8. Agenția poate aplica o reducere a prețului, după încheierea contractului şi înainte de începerea executării pachetului, care să corespundă unei scăderi a costurilor prevăzute la art. 5.7., aceasta având dreptul să deducă cheltuielile administrative efective din rambursarea datorată Călătorului. La cererea Călătorului, Agenția prezintă dovezi ale cheltuielilor administrative.
5.9. În cazul în care, după începerea călătoriei turistice, o parte semnificativă din serviciile de călătorie prevăzute în contract nu poate fi executată astfel cum s-a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie, Agenția oferă, fără costuri suplimentare pentru Călător următoarele:
       5.9.1. servicii alternative corespunzătoare pentru continuarea derulării pachetului, pe cât posibil echivalente sau de mai bună calitate decât cele specificate în contract. În cazul schimbării cazării, se consideră a fi serviciu alternativ corespunzător pentru continuarea derulării pachetului oferirea cazării în aceeaşi locaţie, în cea mai apropiată variantă faţă de cea iniţială;
       5.9.2. reducerea adecvată a prețului, în cazul în care serviciile alternative propuse, au drept consecinţă un pachet de o calitate mai scăzută decât cea specificată în contractul privind pachetul de servicii de călătorie;
       5.9.3. reducerea preţului şi/sau la despăgubiri pentru serviciile neprestate, fără a înceta contractul de servicii privind pachetul de călătorie, în cazul în care este imposibil să se furnizeze servicii alternative sau Călătorul respinge serviciile alternative propuse;
       5.9.4. transportul retur al Călătorului la locul de plecare ori în alt loc agreat de acesta cu transport echivalent, fără întârzieri nejustificate și fără costuri suplimentare.
5.10. Agenția poate reduce corespunzător prețul pachetului pentru orice perioadă în care a existat o neconformitate constatată pe parcursul executării unui serviciu de călătorie inclus în contractul privind pachetul de servicii de călătorie, cu excepția cazului în care neconformitatea este imputabilă Călătorului.  
5.11. Agenţia este răspunzătoare pentru daunele pe care le suferă Călătorul ca urmare a existenței neconformității, cu excepţia cazurilor în care neconformitatea: 
       5.11.1. este imputabilă Călătorului;
       5.11.2. este imputabilă unei părţi terţe care nu are legătură cu furnizarea serviciilor de Călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie şi este imprevizibilă sau inevitabilă; 
       5.11.3. este provocată de cauze de forţă majoră/ circumstanţe inevitabile şi extraordinare, pe care nici Agenţia, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita.
5.12.  Agenţia poate înceta contractul privind pachetul de servicii de călătorie şi poate oferi Călătorului rambursarea completă a tuturor plăţilor efectuate pentru pachet, cu excepția cazului de forță majoră/ circumstanţelor inevitabile şi extraordinare, cand se va reține taxa de rezervare conform art. 4.1., dar nu este răspunzătoare de plata unor despăgubiri suplimentare, în unul din următoarele cazuri:
       5.12.1.  numărul de persoane înscrise pentru participarea la pachetul respectiv este mai mic decât numărul minim stabilit în contract, iar Agenția îl înştiinţează, în timp util, pe Călător cu privire la încetarea contractului, dar nu mai târziu de:

 • 20 de zile înainte de începerea executării pachetului, în cazul călătoriilor care durează mai mult de 6 zile;
 • 7 zile înainte de începerea executării pachetului, în cazul călătoriilor care durează între 2 - 6 zile;
 • 48 ore înainte de începerea executării pachetului, în cazul călătoriilor care durează mai puţin de  2 zile.
       5.12.2.  nu poate executa contractul în caz de forţă majoră/circumstanţe inevitabile şi extraordinare, pe care Agenţia nu le poate prevedea sau evita chiar dacă ar fi luat toate măsurile rezonabile, precum și în caz de neîndeplinire a numărului minim de persoane ca urmare a unor renunţări de ultimă oră sau a neobţinerii vizelor pentru toţi participanţii, iar Agenția înştiinţează Călătorul cu privire la încetarea contractului, fără întârziere şi înainte de începerea executării pachetului.    
5.13. În situațiile prevăzute la art. 5.12., Agenția poate oferi Călătorului soluții alternative, pe cât posibil echivalente calitativ, în condiții similare de transport și cazare, ori de o calitate inferioară cu reducerea corespunzătoare a prețului sau un pachet cu un preț mai redus, fără a fi însă obligată la plata unor despăgubiri suplimentare sau a altor cheltuieli ce nu sunt incluse în pachet. 
5.14.  Agenţia are obligaţia să comunice Călătorului, în scris sau prin alt suport durabil, cu cel putin 2 zile înainte de data plecării, următoarele informaţii: orele finale (definitive) de plecare/întoarcere, escale şi legături, date de contact in cazul acestea au fost modificate.
5.15. Agenţia acordă asistenţă adecvată fără întârzieri nejustificate Călătorului aflat în dificultate, inclusiv în circumstanţe inevitabile şi extraordinare, în special prin:
            5.15.1. furnizarea de informaţii corespunzătoare privind serviciile de sănătate, autorităţile locale şi asistenţa consulară;
            5.15.2.  efectuarea comunicărilor la distanţă şi sprijinirea Călătorului în găsirea unor servicii de călătorie alternative.
5.16.  Agenţia are posibilitatea de a pretinde un comision rezonabil pentru o astfel de asistenţă în cazul în care Călătorul este cel care a provocat situaţia de dificultate în mod intenţionat sau din propria neglijenţă. Comisionul nu depăşeşte în niciun caz costurile efective suportate de Agenție.
5.17.  Agenţia de turism organizatoare este responsabilă de buna executare a serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie, indiferent dacă aceste servicii urmează să fie furnizate de aceasta sau de un alt furnizor de servicii de călătorie.
5.18.  În măsura în care este imposibil să se asigure întoarcerea Călătorului astfel cum s-a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie din cauza unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare, Agenția suportă costul cazării necesare, pe cât posibil de categorie echivalentă, pentru o perioadă care nu depăşeşte 3 nopţi pe călător.  
5.19.  În cazul în care Călătorul, care a contractat un pachet de servicii de călătorie pentru care a achitat un avans nu mai achită, în termenele specificate pe factura sau în bonul de comandă, ratele aferente sau restul de plată, contractul se consideră încetat de drept, iar Agenţia are dreptul de a anula rezervările efectuate în beneficiul Călătorului cu reţinerea din avans a penalităților prevăzute la art. 7. Diferența, dacă există, se va rambursa Călătorului.
5.20.  În situația de suprarezervare (overbooking) a unui hotel, determinată de activitatea hotelierilor, înainte sau după începerea călătoriei, Agenția este obligată să ofere o altă variantă de hotel în aceeași zonă sau într-o zonă cât mai apropiată, la aceeași categorie sau de o categorie superioară fără să modifice prețul.
5.21.  Agenția face eforturi permanente pentru a păstra acurateţea informaţiilor prezentate pe site, în cataloage/pliante/oferte. Rareori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografiile au caracter informativ, fiind luate de pe site-urile oficiale ale hotelurilor, unele specificaţii sau preţuri pot fi modificate de către hotelier fără preaviz sau pot conţine erori de operare, astfel că Agenția nu poate fi răspunzătoare de eventualele neconformități din acest punct de vedere.
5.22.  Agenția va elibera documentele de călătorie (vouchere, bilete de avion, de autocar) la momentul achitării integrale a pachetului de călătorie. 

6.  Drepturile şi obligaţiile Călătorului 

6.1.  Călătorul poate transfera contractul privind pachetul de servicii de călătorie unei persoane care îndeplineşte toate condiţiile aplicabile contractului respectiv, după ce notifică Agenția, pe un suport durabil, cu cel puţin 7 zile înainte de începerea executării pachetului despre acest transfer. Condițiile transferului sunt următoarele: 
       6.1.1.  Persoana care transferă contractul privind pachetul de servicii de călătorie şi persoana căreia îi este transferat contractul răspund în solidar pentru achitarea soldului şi a tuturor comisioanelor, tarifelor şi altor costuri suplimentare generate de acest transfer.
       6.1.2.  Agenţia informează persoana care transferă contractul cu privire la costurile efective ale transferului. Aceste costuri sunt rezonabile şi nu depăşesc costurile suportate efectiv de Agenţie ca urmare a transferului contractului privind pachetul de servicii de călătorie
       6.1.3.  Agenţia prezintă persoanei care transferă contractul dovezi cu privire la costurile suplimentare, comisioanele sau alte costuri generate de transferarea contractului privind pachetul de servicii de călătorie.
6.2.  În cazurile în care Agenția este constrânsă să modifice semnificativ oricare dintre principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie, dacă nu poate îndeplini cerinţele speciale ale călătorului pe care le-a acceptat sau dacă modifică preţul contractului în sensul majorării acestuia cu mai mult de 8%, Călătorul trebuie să informeze Agenția, în termen de maxim 5 zile de la primirea notificărilor de modificare, cu privire la hotărârea sa de a opta pentru:
       6.2.1. acceptarea modificărilor propuse; 
       6.2.2. încetarea contractului, fără a plăti vreo penalitate de încetare, caz în care călătorul are dreptul:
       - să accepte un alt pachet, atunci când este oferit de Agenție, dacă este posibil, de o calitate echivalentă sau superioară;
     -  să accepte un pachet de servicii de călătorie de o calitate inferioară, cu reducerea corespunzătoare a prețului sau un pachet cu un preț mai redus ;  
    - să i se ramburseze toate plăţile efectuate în virtutea contractului în cazul în care Călătorul nu acceptă un alt pachet. 
6.3. Dacă Călătorul nu comunică Agenției opțiunea sa conform art. 6.2. sau decide să participe la călătoria asupra căreia s-au operat modificările menționate în același articol, se va considera că modificările au fost acceptate, iar Călătorul nu va putea solicita despăgubiri ulterioare.
6.4. Călătorul poate înceta contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului, având dreptul la rambursarea plăților efectuate, cu scăderea penalității de încetare corespunzătoare.
6.5. În cazul în care, Călătorul încetează contractul datorită unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau transportul pasagerilor la destinaţie, nu va plăti nici o penalitate de încetare, dar Agenția va reține taxa de rezervare prevăzută la art. 4.1.
6.6. Călătorul are dreptul să solicite Agenţiei o despăgubire în cazul în care Agenţia încetează contractul privind pachetul de servicii de călătorie, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 5.12. 
6.7. Călătorul poate respinge serviciile alternative propuse de Agenție potrivit art. 5.9., doar în cazul în care acestea nu sunt comparabile cu ceea ce s-a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie sau reducerea de preţ acordată este inadecvată.
6.8. Călătorul are obligaţia să respecte următorul program de acordare a serviciilor de călătorie: cazarea (check-in) se face, de regulă, după ora 14:00 a zilei de intrare şi se termină (check-out), de regulă, până la ora 12:00 a zilei de ieşire înscrisă pe documentele de călătorie (voucher). Ziua hotelieră/noaptea de cazare se consideră a fi consumată, indiferent de ora la care se face check-in/check-out. Eventualele costuri suplimentare generate de neeliberarea spaţiilor de cazare până cel târziu la orele specificate mai sus cad în sarcina exclusivă a Călătorului. 
6.9. În cazul în care, după începerea executării pachetului turistic, Călătorul dorește să se mute la un alt hotel decât cel contractat inițial, Agenția va rezolva cerințele Călătorului în limita posibilităților, diferențele de preț urmând a fi suportate de către Călător.
6.10. În cazul în care Călătorul solicită, la rezervările deja confirmate și înainte de începerea sejurului, schimbarea perioadei sejurului, a hotelului, a structurii camerelor sau a altor servicii de călătorie, introducerea/eliminarea unei persoane, modificarea unui nume etc., Agenția va rezolva cerințele Călătorului în limita posibilităților, diferențele de preț rezultate în urma schimbării serviciilor și a noilor taxe de procesare urmând a fi suportate de către Călător. 
6.11. Modificarea tuturor numelor de pe rezervare echivalează cu încetarea contractului, cu aplicarea penalităților prevăzute la Cap.7 și încheierea unui nou contract. 
6.12. Călătorul este obligat să achite la recepţia unităţii hoteliere taxa de staţiune, taxa de salubritate, precum şi alte taxe locale, fără a putea pretinde despăgubiri sau returnarea sumelor de la Agenţie.
6.13. Călătorul este obligat să prezinte la recepţia unităţii hoteliere actele sale de identitate, precum şi documentul de călătorie eliberat de Agenţie (voucher, etc.) în vederea acordării serviciilor de călătorie. 
6.14. Călătorul ia la cunoştinţă că alte servicii (excursii opționale) pe care le achiziţionează și care nu fac parte din contractul cu Agenția sunt în strictă responsabilitate a prestatorului local şi sunt guvernate de legislaţia ţării de destinaţie, Agenția neavând nicio responsabilitate asupra prestaţiilor în cauză. Sumele aferente excursiilor opționale nu se încasează în numele și pentru Agenția Bilco Travel. Prețurile excursiilor opționale poate să difere față de cele cumpărate de la recepția hotelurilor sau de la alte agenții locale.
6.15. Dacă pentru efectuarea călătoriei este necesară îndeplinirea de către Călător a unor formalităţi suplimentare ca de exemplu: vaccinări, efectuarea unor teste medicale, acte pentru călătoria împreună cu minori, acte care să ateste schimbarea numelui Călătorului ca urmare a căsătoriei/desfacerii ei etc., acesta are obligaţia de a îndeplini toate cerinţele legale. Pentru o informare optimă, Agenţia recomandă şi consultarea site-urilor www.politiadefrontiera.ro și www.mae.ro.  În cazul în care Călătorul nu îşi respectă obligaţia de a se informa cu privire la formalităţile suplimentare necesare în vederea efectuării călătoriei care nu sunt în sarcina Agenţiei (de exemplu, în cazul călătoriei cu minori, împuternicire din partea părintelui sau reprezentantului legal ce nu îl însoţeşte sau orice alte documente suplimentare - enumerarea fiind exemplificativă), Agenţia este exonerată de orice răspundere în cazul imposibilităţii efectuării călătoriei.
6.16. Agenţia recomandă Călătorilor contactarea acesteia cu 24 de ore înainte de plecare pentru reconfirmarea detaliilor de îmbarcare (orar de zbor, loc de îmbarcare etc.).
6.17. În cazul în care o singură persoană angajează servicii de călătorie pentru un număr mai mare de călători, condiţiile contractuale se extind în mod automat asupra întregului grup pentru care au fost achitate serviciile.
6.18. Călătorul este obligat să folosească mijloacele de transport, camera de hotel şi bunurile din dotarea acesteia ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor. Agenţia nu se face vinovată de eventualele pagube produse sau vătămări suferite de Călător ca urmare a nerespectării acestui alineat.
6.19. Călătorul are obligaţia să respecte locul, data şi ora plecării atât la dus, cât şi la întors, precum şi locurile, datele şi orele stabilite pe parcursul programului de călătorie contractat. Toate cheltuielile şi daunele produse ca urmare a nerespectării de către Călător a prevederilor privind locurile de întâlnire şi orarele vor fi suportate de către acesta.
6.20. În cazul în care Călătorul care a intrat pe teritoriul statului în care se realizează pachetul de servicii de călătorie refuză să se mai întoarcă în România şi autorităţile din ţara respectivă fac cheltuieli de orice natură cu acesta, Călătorul respectiv are obligaţia de a suporta toate aceste cheltuieli. 

7.   Penalități, rambursări și despăgubiri

7.1. În cazul în care Călătorul anulează/încetează, contractul privind pachetul de servicii de călătorie, în orice moment înainte de începerea executării pachetului, datorează Agenţiei penalități, după cum urmează:
 7.1.1. Condiții standard de penalități: 
          a) 30% din prețul pachetului de servicii, dacă anularea se face de la data confirmării rezervării și până la a 31-a zi înainte de data plecării;
          b) 50% din preţul pachetului de servicii, dacă anularea se face în intervalul 16-30 de zile înainte de data plecării;
          c) 100% din preţul pachetului de servicii, dacă anularea se face cu mai puțin de 15 zile înainte de data plecării;  
          d) Penalizarile pentru biletele de avion pe curse regulate sunt specificate la achiziționare, în funcție de condițiile impuse de fiecare transportator;
          e) Penalitățile de la pct. a), b) și c) sunt valabile și în cazul achiziționării doar a biletelor charter de avion și autocar, fără alte servicii.
   7.1.2. Condiții speciale de penalități: se aplica în cazul ofertelor speciale, Early Booking (exemplu: avans de 100% către furnizori), Last minute, Black Friday, oferte târguri, etc. Valoarea penalitatilor se va stabili pentru fiecare pachet în parte și se va menționa într-o anexă la contract.
7.2. În cazul în care Călătorul nu ajunge la timp la aeroport sau la locul de plecare/destinaţie, dacă nu poate pleca în călătorie pentru că documentele personale necesare în vederea efectuării călătoriei nu sunt conforme normelor legale sau este în imposibilitate de a părăsi teritoriului ţării din motive ce ţin de persoana acestuia, penalitatea va fi de 100%.
7.3. Călătorul trebuie să depună în scris cererea de încetare a pachetului de servicii de călătorie la Agenţia la care a achitat serviciile. În caz contrar, cererea de încetare nu este luată în considerare. 
7.4. În cazul în care călătoria nu a început, valoarea despăgubirii este egală cu valoarea sumelor achitate efectiv de către Călător, în baza contractului privind pachetele de servicii de călătorie, în măsura în care serviciile relevante nu sunt furnizate ca urmare a insolvenței Agenției.  
7.5. În cazul în care în contractul privind pachetele de servicii de călătorie este inclus transportul de pasageri și Călătorul se află în imposibilitatea intoarcerii la locul de plecare, datorită insolvenței Agenției, despăgubirea este egală cu contravaloarea serviciilor de călătorie neprestate Călătorului și achitate de acesta, la care se adaugă costul repatrierii.  
7.6. Agenția efectuează rambursările prevăzute în prezentul contract, fără întârzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data încetării contractului privind pachetul de servicii de călătorie. 
7.7. În cazul rambursării prevăzută în art. 6.4., se va scădea penalitatea de încetare corespunzătoare din valoarea rambursării.  
7.8. Călătorul are dreptul să primească despăgubiri adecvate din partea Agenției pentru orice daune pe care le suferă ca urmare a unei neconformităţi. Despăgubirea se acordă fără întârzieri nejustificate.
7.9. Călătorul nu are dreptul la despăgubiri în cazul în care neconformitățile constatate pe parcursul executării pachetului turistic sunt imputabile acestuia sau dacă se datorează unei părţi terţe care nu are legătură cu furnizarea serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie. 
7.10. Agenţia nu este răspunzătoare de plata unor despăgubiri în caz de forță majoră/circumstanțe inevitabile și extraordinare, care înseamnă o situație care nu poate fi controlată și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile, cum ar fi, de exemplu:  grevă, conflict politic, război, calamităţi naturale (cutremur, inundații, furtună etc), incendii, epidemii, pandemii, riscuri semnificative pentru sănătatea umană precum epidemia unei boli grave în locul de destinație al călătoriei, pericol public, atac terorist, embargou internaţional, interdicţii ale autorităților publice, condiții meteorologice care fac imposibilă deplasarea în condiții de siguranță către destinație etc.
7.11. Toate sumele menţionate în prezentul capitol se vor reţine de către Agenţie din avansul sau preţul total al pachetului de servicii de călătorie achitat de Călător, fără a fi necesară intervenţia instanţelor de judecată. 
7.12. Drepturile la despăgubiri sau la reducerea preţului nu aduc atingere drepturilor Călătorilor în temeiul regulamentelor și convenţiilor internaţionale aplicabile.

8. Reclamaţii 

8.1. În cazul în care unul din serviciile de călătorie nu se execută în conformitate cu contractul privind pachetul de servicii de călătorie, Călătorul are obligația de a informa în scris, de la fața locului și fără întârzieri nejustificate, atât reprezentantul Agenţiei, cât şi prestatorii de servicii de călătorie (conducerea hotelului, a restaurantului, reprezentanţii locali ai Agenției organizatoare), în legătură cu orice neconformitate pe care o constată pe parcursul executării unui serviciu de călătorie inclus în contractul privind pachetul de servicii de călătorie, ţinând cont de circumstanţele cazului. 

Datele de contact ale Agenţiei LUCA TOUR sunt: tel: 0726 455 455, office@lucatour.ro unde Călătorul poate solicita asistență atunci când se află în dificultate sau poate reclama orice neconformitate sesizată în timpul executării pachetului.  
8.2. În cazul în care prestatorii de servicii de călătorie refuză nejustificat sau nu rezolvă neconformitatea reclamată de Călător și nu invocă cazurile prevăzute la art. 8.3., acesta trebuie să contacteze, de la fața locului, Protectia consumatorului din țara respectivă conform Anexei 3. 
8.3. Atât Agenţia, cât şi prestatorul de servicii de călătorie vor acţiona pentru remedierea neconformității, cu excepţia unuia din următoarele cazuri:
  8.3.1. neconformitatea nu poate fi remediată;
                 8.3.2. remedierea implică cheltuieli disproporţionate, ţinând cont de anvergura neconformităţii şi de valoarea serviciilor de călătorie afectate.
8.4. Fără a aduce atingere excepţiilor prevăzute la art. 8.3. în cazul în care Agenția nu remediază neconformitatea într-un termen rezonabil stabilit de Călător, acesta poate face el însuşi acest lucru şi poate solicita rambursarea cheltuielilor necesare. Călătorul nu trebuie să specifice un termen dacă Agenția refuză să remedieze neconformitatea sau dacă este necesară o remediere imediată. 
8.5. În cazul în care neconformitatea afectează în mod substanţial executarea pachetului, iar Agenția a omis să o remedieze într-un termen rezonabil stabilit de către Călător, acesta poate înceta contractul privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unei penalităţi de încetare şi, după caz, poate să ceară reducerea preţului şi/sau despăgubiri.
8.6. Călătorul poate trimite cereri sau reclamaţii în legătură cu executarea pachetului, în termen de 7 zile de la întoarcerea din călătorie, în mod direct agenţiei de turism intermediare de la care a achiziţionat pachetul. Agenţia de turism intermediară transmite agenţiei de turism organizatoare, fără întârzieri nejustificate, cererile sau reclamațiile. Aceasta va comunica Călătorului modul de soluționare a reclamației, în termen de 30 de zile de la primirea acesteia. 
8.7. Călătorul are posibilitatea să apeleze și la entitatea de soluționare alternativă a litigiilor (entitatea SAL), care soluționează litigiile în conformitate cu O.G. nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, precum şi la platforma europeană de soluţionare online a litigiilor (platforma SOL) în temeiul Regulamentului (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European.

9. Asigurări 

9.1. Călătorul este asigurat pentru rambursarea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de acesta, în cazul insolvabilităţii sau falimentului Agenţiei, la societatea de asigurare OMNIASIG cu sediul în București, str. Aleea Alexandru, nr. 51, sector 1, tel. 021.405.74.20, fax 021.311.44.90. Polita Seria I / nr: 57156/26.05.2022-25.05.2023.
Polița de asigurare este afişata pe pagina www.lucatour.ro  a agenţiei de turism. 
9.2. Conform O.G. nr. 2/2018 polițele de asigurare acoperă numai pachetele de călătorie nu și rezervările individuale sau biletele de avion. 
9.3. Agenția poate avea și calitatea de agenție de turism intermediară, caz în care Organizatorul pachetului oferă garanții privind rambursarea tuturor plăților efectuate de către/sau pe seama Calatorilor, în caz de insolvență.

9.4. Facultativ, turistul are posibilitatea încheierii unui contract de asigurare, care să acopere taxele de transfer, sau a unui contract de asistenţă care să acopere taxele de repatriere în caz de accidente, de boală sau deces, a unui contract de asigurare pentru bagaje, a unui contract de asigurare pentru servicii medicale la destinaţie ori a unei asigurări storno sau altor tipuri de asigurări de călătorie. Agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno pentru acoperirea eventualelor penalităţi de anulare. Turistul se poate informa în agenţii despre cazurile acoperite de asigurarea storno, aceasta putând fi încheiată în agenţia de turism de unde acesta a achiziţionat pachetul de servicii turistice.

9.5. Agenţia nu se face vinovată de eventuala nerespectare a obligaţiilor stipulate în poliţele de asigurare contractate prin intermediul Agenţiei, deoarece aceasta este doar intermediar între turist şi asigurator.

10. Documentele contractului. 

Constituie parte integrantă din contract următoarele: voucherul, biletul de odihnă/tratament, biletul de excursie, bonul de comandă, programul turistic, cataloage/pliante/oferte, informațiile precontractuale, formularul cu informațiile standard, declaraţia de consimțământ privind prelucrarea datelor personale, datele de la Protecția Consumatorului, precum și alte înscrisuri/site-ul www.lucatour.ro  ale Agenţiei puse la dispoziţia Călătorului, în format tipărit sau pe alt suport durabil (email).  

11. Dispoziţii finale 

11.1. Prezentul contract a fost încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. 
11.2. Comercializarea pachetelor de servicii de călătorie și servicii de călătorie asociate se va face în conformitate cu prevederile prezentului contract, cu respectarea prevederilor O.G nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, a tuturor reglementărilor legale în materie care se completează cu prevederile Codului Civil, chiar dacă acestea nu sunt expres stipulate în prezentul contract.
11.3. Toate unităţile de cazare, precum şi mijloacele de transport sunt clasificate de către organismele abilitate ale ţărilor de destinaţie, conform procedurilor interne şi normativelor locale, acolo unde acestea există, care diferă de la o ţară la alta şi de la un tip de destinaţie la altul. 
11.4. Călătorul declară că Agenţia l-a informat complet cu privire la condiţiile de comercializare a pachetelor de servicii de călătorie și servicii de călătorie asociate, în conformitate cu prevederile O.G nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate.
11.5. Litigiile apărute între părţi se rezolvă pe cale amiabilă, în caz contrar părţile înţeleg să se adreseze instanţelor de judecată competente.
11.6. Contractul va fi interpretat conform legilor din România. 

 

Agenția Luca Tour                                                                                                    

Prin reprezentant

Am citit contractul si anexele și am primit un exemplar al acestora,

Calator/ Reprezentant
_____